1947. In haosul de dupa al Doilea Razboi Mondial, Charlie St. Clair, o studenta americana insarcinata, necasatorita si pe punctul de a fi alungata de propria familie, nutreste speranta disperata ca verisoara ei iubita, Rose, care a disparut in Franta ocupata de nazisti in timpul razboiului, ar putea sa fie inca in viata. Prin urmare, cand parintii o trimit in Europa ca sa-si rezolve „mica problema“, Charlie fuge si se indreapta spre Londra, hotarata sa afle ce s-a intamplat cu verisoara ei.
1915. La un an de la inceputul Marelui Razboi, Eve Gardiner arde de nerabdare sa se alature luptei impotriva germanilor si primeste aceasta sansa atunci cand este recrutata sa lucreze ca spioana. Trimisa in Franta ocupata de inamic, ea se alatura fascinantei Lili, „regina spionilor“, conducatoarea unei vaste retele de agenti secreti chiar sub nasul inamicului. Treizeci de ani mai tarziu, bantuita de tradarea care, in cele din urma, a destramat Reteaua Alice, Eve isi petrece zilele izolata in casa ei din Londra, inecandu-si amintirile in alcool. Pana cand o tanara americanca da buzna pronuntand un nume pe care Eve nu l-a mai auzit de zeci de ani si pornesc impreuna intr-o misiune al carei scop este acela de a descoperi adevarul… indiferent care ar fi acesta.
Reteaua Alice aduce in prim-plan curajul nerecunoscut al spioanelor din Primul Razboi Mondial, reusind sa creeze un echilibru perfect intre intriga plina de forta, detaliile istorice descrise cu minutiozitate si personajele viu creionate… O fictiune istorica desavarsita – palpitanta, tulburatoare, o adevarata revelatie. – Jennifer Robson
Fragment din romanul “Reteaua Alice” de Kate Quinn:
“Minte, Eve, s-a incurajat ea. Minte-l cum n-ai mai mintit nimeni niciodata in viata ta.
S-a uitat in ochii patronului sau, cu toata sinceritatea, si a declarat, fara umbra de sovaiala.
– Nu, monsieur. Tata ii ura pe nemti. Nu voia sa le auda limba la noi in casa.
A urmat inca un moment prelung de tacere, acompaniat de ticaitul ceasului aurit. Cu toate ca simtea ca lesina, Eve a reusit se tina tare.
– Si dumneata ii urasti pe nemti? a intrebat-o Bordelon.
Nu indraznea sa minta de doua ori la rand. A lasat ochi in pamant si, cu buze tremurande, a raspuns evaziv:
– Cand lasa in farfurie jumatate de b-b-boeuf en croute, da, e greu sa nu-i urasc. Dar m-m-m… m-am saturat de atata dusmanie, monsieur. Trebuie sa ma inteleg cu oamenii printre care traiesc, altminteri n-apuc sfarsitul razboiului.
Bordelon a izbucnit in ras.
– E un mod de-a gandi foarte diferit, nu-i asa? Si eu sunt de aceeasi parere, mademoiselle. Numai ca eu imi doresc mai mult decat doar sa ma inteleg cu oamenii din jur, a spus, desfacand bratele si aratand spre biroul luxos. Vreau sa prosper.
Eve nu avea nici un dubiu ca i se va implini dorinta. Cand pui profitul mai presus de orice – de tara, de familie, de Dumnezeu -, nu prea mai are ce sa-ti stea in cale.
– Spune-mi, Marguerite Le Francois, a reluat patronul, pe un ton aproape glumet, dar Eve a ramas precauta, vrei sa prosperi? Sau vrei doar sa supravietuiesti?
– Sunt o fata s-s-simpla, monsieur. Am ambitii modeste, a spus ea si a ridicat spre el niste ochi mari, deznadajduiti. Va rog sa nu le spuneti celorlalti ca sunt din N-N-Nancy. Daca se afla ca vin de-acolo…
– Te inteleg. Oamenii din Lille sunt foarte aprigi cand vine vorba de patriotism, a zis Bordelon cu o privire complice. S-ar putea sa nu fie foarte ingaduitori. Stai linistita, nu-ti va afla nimeni secretul.
Eve intuia ca e un om caruia ii plac secretele. Dar numai atunci cand le pastra el.
– M-m-multumesc, monsieur.
Eve i-a strans mainile, stanjenita, a plecat capul in pamant si s-a muscat de interiorul obrazului pana i-au dat lacrimile. Lui Bordelon nu-i placeau doar secretele, ci si o atitudine supusa. Multumesc.
I-a dat drumul, inainte sa-l enerveze cu o asemenea familiaritate din partea unei angajate, dupa care a facut un pas in spate si si-a netezit fusta.
– E uimitor cum reusesti sa-ti pastrezi gratia, chiar si atunci cand iti e frica, a facut el remarca in limba germana.
Eve a ridicat capul si s-a uitat in ochii lui. Bordelon o sorbea din priviri, cautand si cel mai mic indiciu ca fata il intelesese. Eve a fluturat dezorientata din gene.
– Monsieur?
– Nu-i nimic, a zis el si i-a zambit, in sfarsit.
Eve a rasuflat usurata, de parca scapase de la moarte.
– Poti pleca.
Pana sa coboare la parter, isi facuse rani in palme cu unghiile, dar a realizat ca trebuie sa desclesteze pumnii, inainte de a-i da sangele. Pentru ca Rene Bordelon ar fi observat imediat. Sigur ar fi observat
Ti-a trecut glontul pe la ureche, s-a gandit, dupa ce a inceput tura.”
.jpg)
